Feeds:
Articole
Comentarii

După cum spuneam în comentariul către Ghiță, astăzi dimineață m-am întors din vacanță. Deși nu-mi pusesem mari speranțe la început, pentru că am făcut rezervare (pe Airbnb – pe care l-am folosit pentru prima dată) cu doar câteva zile înainte, vacanța a fost chiar reușită. În primul rând, pentru că insula este incredibil de frumoasă. Dar într-un mod complet diferit de Thasos, Creta, Corfu sau Mikonos. Am văzut relativ puțin turiști străini și foarte mulți greci veniți în vacanță din alte locuri.

În al doilea rând, pentru că am făcut vacanța cu câțiva prieteni care mai fuseseră în Limnos. Și care aveau la rândul lor prieteni greci, care locuiau în Limnos. Așa că am văzut cam tot ce se poate vedea pe insulă.

Dar să încep cu începutul. Adică cu rezervarea. Pentru că m-am trezit foarte târziu, nu am mai găsit nimic pe site-urile tradiționale (Booking, Expedia, etc). Iar cu agențiile de turism nu mai lucrez de mult, cam de când internetul le-a făcut inutile. Deși Andrei și Elena, prietenii noștri care merg de 20 de ani în Grecia, ne-au spus să nu ne agităm, că vom găsi cazare pe insulă când ajungem, mi-a fost teamă să plec fără să știu ca am unde dormim. Mai ales că feribotul ajunge noaptea târziu. Aici sfatul lor a fost exact pe dos. Ne-au sfătuit să ne luăm biletele on-line, mai ales că mergem și cu mașina. Așa că ne-am cumpărat biletele on-line (două persoane și o mașină) de la Hellenic Seeways. Și bine am făcut, așa cum se va vedea mai târziu.

Cu cazarea, am avut noroc cu fiica mea, care a descoperit pe Airbnb (nici nu știam ce este până atunci), trei căsuțe într-un loc de care nu am mai auzit până acum. Pozele de pe Airbnb, arătau ciudat de bine, pentru cât costa pe noapte o astfel de căsuță. Practic sunt doar cele trei căsuțe, fiecare având doar câte o cameră (probabil de asta le spun „studio”), pe un teren extrem de generos, având plajă proprie. Am făcut rezervarea cu inima îndoită, știind că la greci, una promit și altceva primești.

Tot cu inima îndoită, săptămâna trecută am luat mașina și am luat-o către Kavala, locul de unde trebuie luat feribotul atât pentru Thasos, cât și pentru Limnos. Dimineața, pe la ora 6, când ocoleam pe centură Stara-Zagora, s-a întâmplat exact coșmarul oricărui șofer de duminică. Pană. Și ploua sănătos, de vară, cu stropi mari și grei, dar și îngrozitor de reci. Am schimbat roata (ceea ce nu am mai făcut de vreo 20 de ani) și ud până la piele am început să caut pe telefon un atelier de vulcanizare. Nema. Nișto. Nimic. Pentru că la asta se rezumă bulgăreasca mea. Așa că am plecat cu gândul că poate dăm de vreun atelier în drum. Și am avut noroc, pentru că la câteva sute de metri a apărut o reclamă la firmă bulgărească de anvelope, care avea un depozit la căteva sute de metri. Primul gând a fost că prea s-a potrivit pana cu depozitul. Însă nu a fost cui, ci a pleznit anvelopa pe lateral, cel mai probabil din cauza unui defect de fabricație, mai ales că toate patru erau proaspăt schimbate. Să-mi fie învățătură de minte să mai plec cu anvelope noi la drum lung.

Revenind la oile noastre, am virat stânga și am ajuns la depozit. Însă la ora respectivă era doar paznicul, care vorbea engleza, cum vorbesc eu bulgara. Până la urmă mi-a arătat pe ceas că la 8:30 o să vină lumea la serviciu și să am răbdare. Rabdare aș fi avut eu, dar feribotul de Limnos nu are. Însă vrând-nevrând am așteptat. Primii veniți vorbeau engleza ca și paznicul. Însă mi-au arătat prin semne că anvelopele sunt pentru tiruri, nu pentru autoturisme și că mai bine caut un atelier în Stara-Zagora. Am plecat spre oraș și spre norocul meu, am găsit un astfel de atelier chiar la intrare. Însă aici a venit și vestea proastă: anvelopa nu poate fi reparată pentru că a pleznit pe lateral. Dacă era un cui, se rezolva. În punctul acesta eram gata să mă dau bătut și sun pe cineva de la firmă să vină să aducă o anvelopă nouă, renunțând la vacanță, pentru că pierdeam biletul la feribot și șansă pentru alt bilet în timp util nu prea mai erau.

Dar am zis să mai fac o încercare, așa că m-am întors la depozit. Între timp se făcuse 8:30 și lumea venea în valuri la serviciu. După câteva încercări nereușite, am nimerit un puști care vorbea engleză, care mi-a explicat că într-adevăr depozitul este de anvelope pentru tiruri, dar firma este importatorul pentru România și Bulgaria pentru Dunlop, Continental și alte câteva mărci mari. Așa că nu se poate să nu găsim ceva, chiar dacă mașina (un Mercedes GL) are anvelope destul de puțin uzuale (sau măcar așa mi se par mie, care nu mă pricep la mașini). Și mi-a găsit într-un timp record o anvelopă nouă Continental. Cert e că înainte de 10:00 eram în drum spre Kavala fericiți că ajungem la timp să prindem feribotul de Limnos.

S-a dovedit că noțiunea de timp la greci e un termen foarte relativ. Am ajuns pe la 13:00 în Kavala și ne-am așazat unde ni s-a spus de la casă că este rândul pentru feribotul pentru Myrina – portul din Limnos. Văzând că avem rezervare electronică și biletele tipărite, domnișoara de la casă m-a asigurat că nu mai trebuie nimic altceva. Cu mașina parcată la rând ne-am așezat să bem o bere și să mâncăm o plăcintă grecească. Prieteni noștri ne-au recomandat bougatsa, o specialitate locală fabuloasă. N-am avut noroc pentru că bougatsa se termină prima. Și cum era ora prânzului, nu mai prinzi decât cu rezervare. Resemnați am luat plăcintă cu spanac. Și surpriză! E a naibii de bună, mai ales cu bere rece. Am aflat pe urmă că asta ar fi fost a doua recomandare, dar s-au gândit să nu ne zăpăcească cu sfaturi.

În timp ce mâncam, o polițistă amabilă și simpatică, ne-a spus că putem muta mașina la rândul pentru feribot. Se pare că rândul unde așteptam noi, era rândul pentru turiști. Grecii parchează direct pe chei, acolo unde se face îmbarcarea e feribot. Ușor panicați că pierdem feribotul, pentru că se făcuse ora de plecare (14:50), am mutat mașina pe chei. Însă nici urmă de feribot.

Iar coada a început să crească. Sute de mașini și peste o mie de oameni se uitau cu speranță câtre orizont sperând să observe venirea vasului. Au venit vreo două trei, dar s-a dovedit că erau pentru Thasos. Într-un târziu, pe la 18:00 a venit și într-o dezordine controlată, oamenii și mașinile au ieșit, iar cei ce așteptau îmbarcarea au urcat. Ținând cont de câtă lume era și de cât de puțin punctuali sunt grecii, mă așteptam la un haos total. Spre surpriza mea totul s-a petrecut fără incidente.

Inițial a venit un nene mai în vârstă care controla biletele și le rupea punând cotorul biletului în parbriz. Mie mi-a rupt foaia A4 tipărită și mi-a pus la parbriz jumătatea goală. Când i-am arătat că e goală, a zis să nu-mi fac probleme și să spun că m-a verificat căpitanul. Așa am făcut și chiar a mers. Hmmm…

Calătoria spre Limnos a durat vreo 5 ore, dar a fost interesantă. Chiar am văzut și delfini care însoțeau vasul și se jucau în valurile făcute de acesta. Din păcate nu am reușit să-i pozez sau să-i filmez deși m-am chinuit ceva. După multe chinuri (vasul a stat vreo oră în port în Myrina fără să înceapă debarcarea) am coborât în Limnos și ne-am recuperat cheile de la cineva care lucra la reprezentanța Suzuki. Nu știu ce legătură are nenea de la Suzuki cu proprietarul căsuțelor, dar aranjamentul a funcționat perfect. Așa că undeva pe la 2 două noaptea ne-am cazat și am adormit buștean.

A doua zi cu entuziam și forțe proaspete am început să explorăm insula. Și am început cu locul unde ne-am cazat. Plaja era drăguță, dar bătea vântul destul de tare. Așa am aflat că vântul de nord-vest vine la pachet cu luna august. De asta plajă se face pe plajele din sud și est. Noroc că sunt puzderie.

Cum peninsula unde am stat avea plaje în toate direcțiile cu excepția nordului, ne-am ales un golf liniștit cu vedere spre sud (fotografia de la începutul articolului) și ne-am așezat. Cam toată ziua am fost singuri. Rar mai venea câte un cuplu de turiști (niciodată nu au fost greci) ca să facă poze.

(va urma)

Mulțumesc pentru sfat mac gregor. M-am gândit să împac și capra și varza. Inițial am vrut să scriu despre „La Raci” (tot în Herăstrău), dar acum câteva zile m-am întâlnit cu câțiva colegi de facultate la un restaurant cu terasă, care ar trebui pomenit. Mâncarea nu m-a impresionat din cale afară. Nu pentru că nu ar fi fost bună, ci pentru că nu am comandat nimic special. Doar salate (vinete, varză, grecească), mușchi de vită și mici. În ce mă privește m-am distrat cu salatele și doi-trei mici. După „rib-eye-ul medium-rare” de la Osho, nu prea mai am curaj să comand vită în altă parte, ca să nu fiu dezamăgit. Am încercat o dată la „Vaca Muuu” în Floreasca și am fost tentat să o las întreagă pe farfurie.

Apropo de friptura de vită, mă aduc la disperare cei care o comandă „well-done” (bine făcută). Mai bine mănânci pingele. Sunt restaurante care descriu cum trebuie să arate (și să se simtă aroma la) friptura de vită în funcție de cât de tare e gătită. Începe cu „blue” (aproape crudă), care mi se pare cam mult și mie și se sfârșește cu „well-done” (bine făcută). Aici în loc de descriere apare „vă rugăm să comandați pui”.

Revenind „La Patru Anotimpuri”, mi-a plăcut servirea și mai ales terasa generoasă unde poți să discuți liniștit fără să-ți fie teamă că te aud cei de la masa vecină. Sau măcar așa am crezut noi. Însă sunt câte unii pe care-i roade curiozitatea din cauza „job description”-ului. Dar o să ajung și la asta. La întâlnire au participat: decanul unei facultăți tehnice (oare care?), doi patroni de mici companii IT&C, un minitehnicus din aceeași zonă, un bancher de investiții (de ce o fi făcut facultate tehnică?) si un înalt funcționar al unei organizații multinaționale pe care prefer să nu o numesc.

(va urma – am fost recrutat de urgență ca bodyguard la o expediție de shopping la… Craiova)

Am reușit să mă întorc fără să o iau razna. Timp de vreo două ore am păzit „capturile” celor 4 doamne pe care le-am însoțit la shopping, încercând să conving celelalte doamne din magazin că respectivele haine, genți, pantofi, ochelari, etc, sunt deja pregătite pentru a fi probate si achiziționate. Deși dădeau din cap că înțeleg, tot nu se puteau abține să nu le pipăie, să le ia de pe umeraș pentru a se uita la ele și a le proba, măcar și vizual. Doamne… shopping ăsta e o boală tare grea la femei.

Mă rog… totul e bine când se termină cu bine. Să mă întorc la geopolitica de restaurant. Am început prin a-l bârfi pe Erdogan. Pare că în Turcia lucrurile au luat-o complet razna. Începând cu oameni bătuți pe stradă de vigilantes musulmani pentru că au îndrăznit să se plimbe prin Istambul cu prietena, fără a fi căsătoriți și fără ca respectiva domnișoară să aibă fața acoperită. Mie personal mi se pare cam ciudat. Aveam senzația că doar femeile căsătorite trebuie să aibă fața acoperită. Sau poate că respectiva era căsătorită și cel ce o însoțea nu era soțul. Mă gândesc cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă expediția de shopping de azi ar fi fost la Istambul și nu la Craiova. Probabil că am fi fost lapidați.

Un alt zvon (încă nu m-am apucat să-l verific) este că în Turcia au loc exproprieri subite, de genul celor din anii ’50 de la noi. Bandele de vigilantes dau buzna în casă și te anunță că ai fost expropriat și că trebuie să-ți iei lucrurile și să pleci. Fără vreo decizie legală, fără nimic. Doar forță brută. Dacă stau bine să mă gândesc, s-a mai întâmplat asta. În anii ’30 în Germania, când cămășile brune făceau cam același lucru. Pare că suntem condamnați să retrăim istoria.

Erdogan se visează sultan al Imperiului Otoman renăscut. În înțelegere cu Rusia și Iranul au creat o altă structură de putere zonală. Statele Unite, care s-au îndepărtat de Arabia Saudită, considerată responsabilă de finanțarea lui 9/11, au încercat o apropiere de Iran. Pare-se că fără prea mare succes, dacă ne uităm la direcția în care au evoluat lucrurile. Alianța improbabilă dintre Rusia, Iran și Turcia pare să fi devenit devenit realitate, schimbând complet raportul de forțe din zona Mării Negre. NATO ar avea serioase probleme în a mai controla Rusia într-un eventual război zonal, dacă Turcia și-a schimbat direcția.

Iar Rusia și-a încordat aproape imediat mușchii (trupele staționate) în Transnistria, executând „exerciții militare” pe malul drept al Nistrului într-o perioadă când legal acest lucru nu era permis, conform guvernului de la Chișinău. Din păcate, în ciuda eforturilor lui Anatol Şalaru, ministrul Apărării al Republicii Moldova, de a consolida relația cu NATO, pare-se că restul guvernului, ca și majoritatea populației preferă „neutralitatea”. Ceea ce este o tâmpenie cruntă, când ai trupe rusești în republica transnistreană.

Mă întreb dacă NATO ar avea cum să intervină în cazul unui conflict Moldova-Transnistria/Rusia. Probabil că nu. Ca și în cazul conflictului din estul Ucrainei sau al ocupării Crimeei, ar fi probabil doar un martor mut al unui conflict la care nu poate lua parte. Iar războiul s-ar muta la granițele României.

Practic România are în vecinătate doar prieteni și aliați ai lui Putin: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia și mai nou Turcia. În cazul unui conflict, probabil că am fi ocupați înainte să putem să reacționăm. Iar Uniunea Eupeană pare a fi mai ocupată cu propriile probleme („terorismul” în primul rând) pentru a fi în stare să ajute o țară de la periferie. Foarte probabil, ne-am afla în situația Cehiei la începutul celui de-al doilea război mondial. UE ar condamna ferm actul de agresiune și ar impune noi sancțiuni Rusiei. În cel mai bun caz am fi în situația Poloniei, prin declararea unui război care de fapt a și pornit. Iar rușii nu ar ezita să folosească arme nucleare „tactice” pentru a elimina, de exemplu scutul de la Deveselu și/sau bazele NATO de pe teritoriul României și Poloniei. Singura speranță vine tot dinspre NATO și SUA. Cel puțin cât timp nu este Donald Trump președinte.

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mai mult mi se pare că trăim un coșmar în desfășurare. Încerc să mă gândesc ce se mai poate face. Și nu prea am multe idei.


Ieri am mers din nou la Vadu. În primul rând pentru plaja aproape pustie și bineînțeles pentru marea curată. Dar și pentru că am aflat că Ionuț, proprietarul cherhanalei „Vadu Pescarilor”, cea despre care spuneam că a ars (și nu o dată, ci de două ori), și-a făcut din nou curaj și a deschis din nou, pe locul vechiul loc, unde în urmă cu 8-9 ani erau doar câteva mese improvizate din butoaie precum și bărcile și năvoadele pescarilor.

Și am avut o surpriză tare plăcută. Acum a apărut o mică bucătărie, unde se curăță și se pregătește peștele proaspăt pescuit, dar și un mic bar cu câteva mese la umbră și alte câteva în plin soare. La acestea se adăugă încă patru umbrare de lemn, cu mese de 6-8 persoane.

Ajungând relativ devreme, pe la 10:30, am prins fără probleme unul dintre cele patru umbrare, unde poți să vorbești fără se te audă vecinul de la masa de alături. Lucru foarte important după câteva beri și câțiva litri de vin alb de Murfatlar.

Aproape imediat și-a făcut apariția Veverița, simpatica ospătăriță cu aspect de elevă de liceu, dar care pe care am senzația că o știu dintotdeauna la cherhana. Uneori mă întreb dacă nu cumva s-a angajat când era încă în școala generală. Abia apucasem să ne uităm la ce s-a construit în nici două săptămâni de la ultima vizită și pe masă apăruseră gustările, berile și vinul rece pe care le luăm de fiecare dată. Tare bine este să te duci în locuri pe care le cunoști și unde ești cunoscut, astfel încât să nu mai pierzi timpul vorbind și așteptând. Mai că îmi vine ca data viitoare să-l iau și pe neamțu țiganu cu mine, ca să nu se mai plângă de calitatea servirii la restaurantele din țară.

Am ras cu poftă prima serie de băuturi, iar Veverița ne-a invitat să venim să ne alegem ce vrem să mâncăm dintre peștii pescuiți de dimineață. Am ales cu toții laban. Și bine am făcut, pentru că fiind proaspăt pescuit, are un gust divin. Mai că îmi părea rău că ne-am grăbit cu băuturile, ajunsesem deja la a treia serie cu vin alb, și gustările aferente (icre și hamsii prăjite). Însă ne-am bucurat că am sărit peste ciorba de pește, astfel încât a rămas destul loc și pentru laban.

După masă ne-am târât cu greu până la mașină am pornit către plajele pustii din nord. Deși eu și Andrei am propus insistent să rămânem la plaja din fața cherhanalei. Poate și pentru că erau excesiv de multe reprezentante ale sexului frumos cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani și look de fashion-model. Pe cuvânt că s-ar fi putut face o prezentare de modă la cherhana. Probabil din exact același motiv, consoartele au insistat pentru plajele pustii. Cum sexul tare are întotdeauna dreptate am mers unde au vrut doamnele.

Am pus umbrela și în timp ce doamnele au pregătit fotoliile și băuturile din lada frigorifică, noi am mers să înotăm și să ne răcorim pentru lupta pierdută privitoare la locul de campare. De aici filmul e ceva mai neclar, probabil că vinul de la prânz și-a făcut efectul și în combinație cu apa și soarele, a rezultat o oarecare pierdere de memorie și o estompare a amintirilor din următoarele câteva ore. E drept că mare lucru nu am prea făcut. Am dormit la soare și am înotat când simțeam că arde prea tare.

Cert este că spre seară ni s-a făcut din nou foame, așa că la întoarcere ne-am parcat din nou la o masă. Am avut mare noroc pentru că tocmai termina e mâncat un grup de tineri simpatici, care vorbeau când rusește, când „românește”, cu un accent inconfundabil.

De data aceasta am cerut ciorbă de pește, iar ca să meargă vinul, hamsii și barbun prăjit. În mod sigur, la Ionuț se servesc alte specii de hamsii și barbun decât la restaurantele de fițe din București, pentru că sunt infinit mai gustoase și mai dulci. În București am senzația că sunt ațoase, uscate și în același timp uleioase și chiar un pic amare. Sau o avea Ionuț un bucătar cu stele Michelin pe care-l ține ascuns.

Promit că-l întreb, data viitoare când ajung.

Week-end-ul trecut am dat o fugă până la mare, la Vadu. De obicei, după plajă și baie ne opream la cherhanaua lui Ionuț pentru câte o porție de calcan proaspăt prins și o butelcă de vin alb de Murfatlar. Însă anul acesta nu a fost să fie pentru că stabilimentul a ars. Și nu o dată ci de două ori. Prima dată, a fost un incendiu care s-a întins la toată vegetația din rezervație și a aprins și cherhanaua. Fiind lemn și stuf, a fost imposibil să o apere de incendiu.

Lângă cherhanaua arsă, a apărut o altă construcție mai mică cu 5-6 mese și o bucătărioară improvizată. Zice-se că proprietarul nu mai este Ionuț, ci un asociat. Însă nu proprietarul e cel care contează, ci bucătarul. Iar bucătarul e chiar soția lui Ionuț, deci sofisticatul fel numit calcan prăjit, va fi la fel de bun. Acum vreo două-trei săptămâni chiar am apucat să mâncăm acolo un calcan ca la carte. Chiar ne gândeam că și vara asta o să ne descurcăm cumva, deși calcanul de Marea Neagră a devenit marfă de contrabandă.

Din păcate duminica trecută am primit trista veste că a ars din nou cherhanaua. Am înțeles că de data asta le-a explodat o butelie. Așa că după o zi de plajă plus baie în supa caldă de meduze numită Marea Neagră, ne pregăteam să pornim înfometați spre București. Din fericire, unul dintre prietenii din gașcă, un doctor ortoped cunoscut, a zis că știe el un restaurant bun în Agigea, unde se găsește calcan proaspăt prăjit. Așa că în loc să o luăm spre București am schimbat direcția spre Agigea, la cherhanaua lui Matei.

Destul de greu de nimerit locul, însă Google Maps și-a făcut corect datoria și ne-a dus la destinație. Deși locația e greu de nimerit fără GPS, restaurantul arată chiar bine. Și pe dinăuntru și pe dinafară. Terasă mare, cu multe mese. Din nefericire, toate pline. Și cum nu făcusem rezervare, ne-am trecut pe lista de rezervări cu promisiunea că în 15-20 de minute ne găsesc o masă și ne sună.

Cum eram înfometați, după 15 minute, nu am mai așteptat să ne sune și am dat buzna la recepție pregătiți să înhățăm prima masă liberă. Amabili și simpatici, cei de la recepție ne-au strecurat printre cei cu rezervare și ne-au găsit o masă în interiorul restaurantului, la aer condiționat.

Pe scurt, cherhanaua lui Matei e un restaurant bunicel. Servire bună, mâncare bună. E drept că prețurile sunt măricele: 80 ron porția de calcan prăjit (250 g). Patru persoane: gustări (midii, chifteluțe de pește, rapane) + 4 porții de calcan + 2 sticle de vin + 3 sticle de apă plată = 750 ron.

E drept că lipsește atmosfera boemă de la Vadu, dar pe ansamblu e mult mai bine decât ceea ce am mai văzut pe litoral. De exemplu cherhanaua din Olimp, care are servire Ok, dar atmosfera aduce cu cea din vechile restaurante comuniste.

Revenind la cherhanaua lui Matei, i-aș da patru stele și jumătate din cinci. Asta pentru că nu răspund la telefon sâmbăta și duminica după ora 12:00. E drept că explicația lor e validă. E atât de aglomerat în week-end, după ora 12:00, încât nimeni nu mai are timp de răspuns la telefon.

PS: tot uitându-mă pe net după poze am găsit un articol corect scris, pe aceeași temă.

BREXIT

Din start o să spun că mie mi se pare un subiect prea complex pentru a încerca acum să-l analizez. Dar cred că e mai bine să avem un fir nou pentru cei ce vor să-și spună gândurile. Ocazie de care voi profita și eu acum.

O să fie interesant de văzut ce vor face Scoția (62% pro rămânere) și Irlanda de Nord (56% pro rămânere). Cred că UK (și în principal Anglia și Țara Galilor) a făcut o mare tâmpenie. Rezultatele economice deja sunt vizibile, cu lira și piața financiară londoneză prăbușite la minimul ultimilor 31 de ani. Necazul este că au declanșat o nouă criză globală. Să sperăm că nu o să se extindă.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană așa cum este ea astăzi pare a fi o mare tâmpenie. Birocrație, socialism, bani alocați cretin, funcționari publici inutili, dar plătiți regește. Este evident că Uniunea Europeană trebuie reformată, altfel va colapsa precum URSS-ul. Uniunea economică și piața comună sunt absolut necesare. Uniunea politică și birocrația aferentă nu sunt.

Cred că Marea Britanie în procesul de exit va încerca să negocieze păstrarea accesului liber la piața economică europeană, fără a primi la pachet și porcăriile legate de refugiați, fonduri europene, birocrați scumpi și alte tâmpenii toxice.

(Update duminică, 25.06)

2 trilioane de dolari s-au volatilizat pe piețele de capital în urma referendumului pentru BREXIT. Și distracția continuă.

Hai sa facem o mica scocoteala. Firea a iesit cu 42% din voturile exprimate. S-au iecsprimat, adica au votat 33,3% dintre bucureşteni. Adica o treime. Unu din trei. Adica ca cum sa zic Firea a castigat primaria cu 13,986 % din voturi. Adica ca cum sa explic tot ce se zice cu tanara degeneratie care vrea, care cere, care se caca pe ea ESTE PROPAGANDA.

Fiindca ca cum sa zic in ultimii 25 de ani Bucurestiul imi pare „intinerit”. Unii mai batrani sau doar mai maturi s-au mutat la loc cu verdeata, altii au plecat din Bucale pe la tara ca e mai ieftin, ca e mai putin stresant ca diverse din astea. Insa au venit in Bucuresti tineri atrasi de oportunitati – na doua exemple : Gabi Firea si Nicusor Dan (ma rog de amu nu sunt tineri ci dopar in floarea varstei.) Electoratul presupus al PSD (batrani, „comunisti”) s-a imputinat insa acel presupus de „dreapta” (tineri, dinamici, activi, muncitori cica scolarizati idiotii care nu pot face o inmultire la piata!) a crescut. A crescut cica electoratu ala care cerea cica imperativ ca sa se faca partide cu 3 membri ca sa se primeneasca clasa politica…

Si ce vad? 14 bucuresteni din 100 , adica nici toti pensionarii, au ales primarul!
Ba! daca era asa cum scriu bineganditorii, ce se citeste citit prin presa cea bine „ganditoare” (platita de unde?!) Nicusor Dan ar fi iesit primar fluierand…

Ar fi fost destul ca doua stadioane de tineri cica activi si harnici sa isi miste gusile* si suncile* pana la sectia de votare si sa puna stampila pe catindatu „lor”, adica tanar (cam cu rezerve as zice eu – 46 ani), cica nepolitician, necompromis, cinstit samd etc (recunosc are vreo 2-3 cestii bune la activ)

Dar sunt prea puturosi!! De ce ei? Sa se duca baba . Sa ma duc eu, sa se duca altii! Ei – cei activi si inteligenti- asa sunt invatati… lor li se „cuvine”. Ei „stiu mai bine”ca votu lor nu conteaza.. conteaza ca sticla de ulei (unde in Bucale? Nu zau) ca pomana ca… RAHAT! Ma! daca in Bucuresti ar fi numa 100.000 de pensionari ei ar hotara! Stiti de ce? Fiindca e prosti si voteaza!!

A iesit Firea fiindca tinerii stiu una si buna numa prostii si asistatii voteaza! deci ca sa te arati destept samd NU TREBUIE SA TE DUCI LA VOT! Cunosc pe unii, deja magari batrani (36-40 ani) care nu au votat nici o singura data! Ca e „destepti” (ca oaia cand se…)

A da. Mai trebe sa zic ca de un an am facut prostia sa accept sa fiu presedinte de bloc (onorific adica zero lei ba mai dau eu din cand in cand ptr un xerox sau timbru fiscal). Ba tinerii e de groaza! Unu mai pretentios ca altu, unu mai jmecherit ca altu, unu mai nesimtit ca altu! Si a ajuns un mucea studinte pe la nu stiu ce „parti” sa imi zica extrem de convins ca nu se poate taia apa rece ca scrie in Constitutie! Bine-nteles ca nu scrie… Cum sa zic astia de 22-28 de ani au niste pretentii la asistenta ceva de speriat … vor apa rece fara sa plateasca. Ba vor si caldura .. ca deh drepturile omului, declaratia universala si alte rahaturi din astea.
Muieti is posmangii? se pare ca este deviza electorala a junilor!

A da. Culmea puturoseniei abisale .. Sect 3 (unde locuiesc eu) .. 30% au iesit la vot, DOAR 1 din 3. Ca a ramas Negoita asta poti face spume cat vrei – ptr cartierul Titan cel putin a fost un primar excelent. Nu credeam acum 20-30 ani ca o sa ajung sa zic ca imi place in Titan la nebunie! Nu are (inca) umbra copacilor batrani din Cotroceni (+100 ani!) insa in multe locuri e misto!

  • Tineretu’ bea prea multa bere. De ani de zile ma apuca scarba vazand cum tineri de 25 de ani au falci de grasime gen neamu’ prost. Si cu suncile stau mai bine dacat stateam noi acum 40 de ani… Si cand zic asta tin cont ca niciodata nu am fost prea subtire (ma rog cand am venit din armata) si de supt sug si acu destul de bine.

Eu cu cine votez !?

În ce mă privește m-am decis cu cine votez duminică. La primăria de sector, cu siguranță că voi vota cu Clotilde Armand. Mi se pare cinstită, directă și mai ales pragmatică.

În schimb pentru primăria municipiului București, știu cu cine NU o să votez.

În primul rând nu voi vota cu Gabriela Firea. Mi se pare antipatică și incompetentă pentru postul respectiv. În dezbaterile televizate nu a arătat nimic care să mă convingă să o votez.

Nu voi vota nici cu Predoiu. E lent, greoi și mediocru ca inteligență. Aici seamănă cu Firea. În plus filmulețele penibile în care apărea alături de brokerul escroc, mă fac să mă gândesc că ori era tâmpit când s-a asociat cu respectivul individ, ori e la fel de escroc ca și el. Eu personal optez pentru prima variantă.

Nu îmi place nici Nicușor Dan. Mi se pare lipsit de pragmatism. În general proiectele lui au fost „contra”. Din câte îmi amintesc (dar e din auzite, nu am verificat atunci) s-a opus construirii pasajului subteran de la Casa Presei Libere, pentru că urmau să fie tăiați câțiva pomi în zonă. Dar nu m-am hotărât dacă-l votez sau nu.

De Turcescu nici nu are rost să vorbim. Esență pestilențială de Securitate. Mă întreb de ce-și mai pierde timpul și banii. Presupun că pur și simplu nu face priză cu realitatea. Nici el, nici PMP-ul ticălosului de Băsescu.

Gata… M-am hotărât. Votez cu Nicușor Dan. E oricum incomparabil mai pragmatic. Și poate și mai cinstit.

M-am uitat la prima rundă de răspunsuri din dezbaterea televizată de la Digi24. Mai mult nu suport pentru că mă enervează îngrozitor Firea și Turcescu.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 84 de alți urmăritori