Nelu Ionescu a fost un dramaturg si scriitor cu o evolutie extrem de interesanta si o creatie care astazi este aproape uitata. Nascut la Iasi, in 13.05.1936, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iasi. Personaj monden al anilor’50-’70 la Iasi, intr-un oras care pastra inca o boema si o patina de „fosta capitala”, Nelu Ionescu a profesat ca magistrat intre 1958 si pana aproape de decesul prematur. Iasii anilor’60, in care cucoanele purtau blanuri pe strada, si ieseau seara la cumparaturi in centrul vechi sau la magazinul „Moldova” (un soi de Mall al acelor vremuri, genul de magazin universal pe 5-6 etaje construit de comunisti) nu era (inca) supraaglomerat,diluat si oarecum uratit de cartierele muncitoresti construite dupa 1975 pentru a primi puhoiul rural care a diminuat atmosfera „veche” si farmecul orasului asezat, ca Roma, pe 7 coline. „Navetist” intre Iasi si Bucuresti dupa 1970, Nelu Ionescu a scris romane (genul politist, de multe ori inspirat din activitatea sa profesionala) si piese de teatru. O boala necrutatoare (mai ales la acea vreme), a pus sfarsit activitatii sale literare. Inclusiv in suferinta sa, Ionescu a gasit inspiratie, ultima sa piesa numindu-se „Preferam sa mor de ras”, fiind scrisa dupa ce a aflat diagnosticul si a intuit apropiatul sfarsit.
Prietenii din grupul sau, remarcand talentul de povestitor si recunoscandu-l drept un maestru al cuvintelor, l-au incurajat sa puna pe hartie primele incercari literare. Romanul sau „Quod, sau Codul Penal romantat” s-a bucurat de un real succes imediat dupa publicare, in 1964. Au urmat o serie de romane politiste si piese de teatru. „Preferam sa mor de ras” a fost ultima sa piesa de teatru, care s-a jucat „cu casa inchisa” timp de doua stagiuni la Teatrul National din Iasi, dar si la Bucuresti si pe alte scene din Romania. Inspirat de viata sa, si de personajele reale din grupul sau de prieteni si apropiati, piesa este o conversatie intre personajul „real” principal si alter-ego-ul acestuia(vazut ca un spirit, sau constiinta) care face o retrospectiva a vietii personajului in timp ce acesta asteapta in anticamera unui medic oncolog impreuna cu alti pacienti. Este o analiza a atitudinii omului in fata mortii, in functie de caracterul si de personalitatea fiecaruia (fiecare pacient din sala de asteptare are o alta atitudine fata de un eventual diagnostic terminal). O piesa trista in cele din urma, in care tristetea si implacabilul sunt tratate insa cu umor si detasare. Nelu Ionescu este astazi doar o nota de subsol in arhiva multor teatre din Romania, o statistica in arhivele Uniunii Scriitorilor(al carui membru a fost) , si amintit doar de cei care mai traiesc si i-au fost odinioara prieteni sau de urmasii acestora, care-l mai au inca undeva in memorie. Traieste prin presa si critica acelor ani, prin opera sa si prin recenziile (extrem de favorabile atunci) pieselor sale de teatru. A murit in 1982.
Dar piesa sa de rezistenta, care s-a jucat in Romania de sute de ori, in stagiunile multor teatre(si care s-ar fi reluat probabil daca autorul ar mai fi trait si cenzura comunista nu ar fi privit-o cu suspiciune), si care a avut un succes rasunator este „Cum s-a facut de-a ramas Catinca fata batrana”. Din intreaga sa opera, aceasta piesa de teatru este si va fi actuala in orice vremuri. Pacat ca nu se gaseste un teatru, sau o trupa care s-o includa in stagiune sau repertoriu. Una dintre putinele recenzii ale piesei de teatru le-am gasit aici
Pentru usurinta, voi publica textul:
„Spectacolul de mare succes „Cum s-a făcut de-a rămas Catinca fată bătrână” este construit aparent în jurul temei condiţiei femeii, dar în realitate avem de a face cu o dramă a singurătăţii. Acţiunea piesei urmăreşte, pe parcursul a treizeci de ani, biografia unei femei, produs tipic al mutaţiilor sociale ale vremii.
După copilăria la ţară şi studii, Catinca lucrează mai întâi ca asistentă medicală, apoi terminând cursurile unei facultăţi de farmacie, se angajează la farmacia dintr-o comună. Piesa sugerează că aptitudinile şi calităţile acestei fete de ţărani ar fi putut-o duce şi mai departe şi că statornicirea în acel post a fost o opţiune personală. Realizării pe plan profesional i se opune, însă, eşecul din viaţa personală. În acest plan, exeperienţele sunt nefericite, greşelile alternează cu decepţiile şi ghinioanele, ezitările cu refuzurile categorice. În stil direct, gazetăresc, autorul grupează în jurul eroinei mai multe profiluri, de la tipul agresiv şi cinic (Doctorul), la insul lipsit de personalitate (Andu), de la egoistul cu suflet arid (Conferenţiarul) la omul de mare căldură sufletească şi generozitate (Mihai). Accentul cade atât pe suita de eşecuri ale Catincăi, cât şi pe alaiul de figuri cu care se interesectează, fiecare fiind apt de a deveni un studiu de caz. Eroina nu caută absolutul, un ales perfect, dincolo de limitele omenescului. Pur şi simplu, în fiecare situaţie, Catinca refuză compromisul, iar preţul plătit este singurătatea.”
Cu extrapolarile de rigoare, piesa de teatru si mesajul acesteia mi se par a fi extrem de actuale. Mi-a venit aceasta idee avand in vedere ca se apropie 8 Martie, zi in care privim altfel macar pentru un moment catre femeile din viata noastra (fie ele mame, sotii, iubite, amante,prietene,etc).Recenzia la care am facut referire nu descrie decat partial piesa de teatru si toate implicatiile acesteia. Catinca nu este doar un personaj care „alege” singuratatea respingand compromisul, dar si o femeie foarte independenta care nu se poate supune mentalitatilor tip „macho”, si nici obiceiurilor (reflexelor) unei lumi dominate de barbati. Ea cauta „absolutul”, dragostea neconditionata si fara constrangeri, iar aceasta cautare continua o aduce in situatia de a ramane in cele din urma singura. In ce masura femeia din ziua de astazi isi (mai) asuma astfel de riscuri? Oare feminismul, in dorinta sa de a egaliza pozitia femeii cu cea a barbatului a stricat un echilibru? Oare emanciparea din tarile nordice este o cale de urmat si un model de preluat, sau o nuanta locala? Ce vor femeile din ziua de astazi sa fie? Mame, amante,femei de cariera, sotii, toate la un loc? Exista inca lucruri de descoperit, sau femeile au spus tot ce au avut de spus si asteapta acum reactia „sexului opus”?
Indiferent de raspunsurile la aceste intrebari, si independent de soarta Catincai (sau oricarei Catinca), vom pastra intotdeauna recunostinta, spirit protector si afectiune femeilor care, cu gratie si delicatete, ne populeaza viata.
Deca(b)logul Muschetarilor 