Sunt printre cei cărora sărbătorile de iarnă le aduc, nu liniște și odihnă, ci agitație, stres și multă muncă. An după an, luna decembrie aduce eforturi suplimentare pentru a termina ceea ce era planificat pentru anul în curs.
Să nu mă înțelegeți greșit, nu mă plâng. În decembrie se cheltuie o bună parte din bugetele anuale. Banii rămași necheltuiți și care s-ar „pierde”, sunt alocați pe ultima sută de metri pentru proiecte pe care clienții le-ar fi vrut, dar nu știau dacă se vor găsi bani pentru ele.
Și 2015 a fost la fel, adică a fost un an foarte bun. Aș zice chiar cel mai bun an de la „criză” încoace.
Nu sunt un fan al luptei anti-corupție, dar trebuie să recunosc că parcă lucrurile s-au mai normalizat. Am avut (pentru prima dată) proiecte cu instituții de stat, câștigate prin licitații publice deschise, de care am auzit atunci când s-au publicat. Inițial nici nu mi-a venit să cred că mai este posibil așa ceva. Am participat fără prea multe speranțe și fără tragere de inimă și am fost surprins să constat că am câștigat licitația.
Am fost apoi îngrijorat că ceva nu va merge cum trebuie și vor apărea probleme la implementare. Și firește că au apărut, dar nimic care să nu poată fi gestionat. Per total a fost o experiență foarte plăcută, cu clienți care știau exact ce voiau și care s-au purtat cel puțin la fel de profesional ca și companiile private (bănci și telecom) cu care eram obișnuiți.
În 2015 nu am mai avut senzația că mai suntem în veșnica tranziție din ultimii 25 de ani. Parcă și plecarea lui Victor Ponta a calmat cumva lupta politică. Cine l-a vrut plecat, a obținut ceea ce a vrut. Acum avem un guvern de „tehnocrați” și sper că nu mai este niciun obstacol (politic) către intrarea în normalitatea de care tot vorbim și care părea că nu mai vine.
O altă surpriză plăcută, Netflix este acum disponibil și în România. Probabil că tot din cauza lui Ponta nu veneau.
Mi-am făcut cont Netflix și am reușit să mă enervez. Nu prea este nimic interesant. „House of Cards” care este produs CHIAR de Netflix nu este disponibil.
Am căutat pe net și problema este… Voyo, platforma on-line a trustului ProTV, care are dreptul de distribuție a serialului.
Murray N. Rothbard – Manifestul liberal
Deci William Ewart Gladstone (n. 29 decembrie 1809 – d. 19 mai 1898) nu era .. liberal? Sau David Lloyd George? Nici Bratienii nu erau liberali?! Nici aia cu laissez-faire ?!
Nici Benjamin Constant ?!
A trebuit sa apara din Bronx marele sarantoc Roth da cu barda ca sa inventeze liberalismul?!
A in alta ordine de idei vaz ca ti-a scapat una f BUUUUUNA!!!
Elvețienii vor vota pentru a anula dreptul băncilor de a emite monedă scripturală
Elveția, la un pas de a revoluționa lumea financiară în 2016
Banca centrală a Elveției trebuie să aibă monopol asupra emiterii de monede, nu doar moneda fizică, ci și cea scripturală. Aceasta este miza unei inițiative populare care ar putea marca începutul unei revoluții, atât în Elveția, cât și în multe alte state, scrie La Tribune.
[…………….]
În acest moment, constituția stabilește că Banca centrală are monopol asupra emiterii de monedă fizică, însă nu și asupra creării de monedă scripturală, care poate fi emisa de toate băncile care ofera credite clienților persoane fizice sau juridice sau altor bănci. Susținatorii inițiativei amintite arată că emiterea de monedă a ajuns să se privatizeze și că astfel statul pierde din venituri. Mai mult, emiterea de monedă scripturală de către toate băncile duce la apariția bulelor speculative sau duce la limitarea creditării atunci când economia are mare nevoie de împrumuturi. Pentru a evita aceste evoluții, inițiativa populară tocmai înregistrata propune ca orice împrumut acordat de o bancă să fie acoperit de rezerva băncii centrale.
http://www.cotidianul.ro/elvetia-la-un-pas-de-a-revolutiona-lumea-financiara-in-2016-273854/
Adica mai pe sleau ca moneda sa fie creata doar de cei care o „garanteaza” nu de orice Gigel dornic de „bonus” . Adica daca ai 1000 nu poti imprumuta 3000 … sau 15.0000 . Sau ..
@ Ghiță Bizonu’
Este perspectiva lui Rothbard asupra liberalismului și relației cu statul. O perspectivă libertariană. Ție ce nu îți place din ce zice?
Apropo de referendumul din Elveția, nu mi-a scăpat. Cred că ai ratat tu comentariul meu (27 decembrie) pe tema asta.
Liberal nu inseamna libertarian !
Cam prea general
@ intrusul
Articolul? Da, așa este, însă se adunaseră prea multe comentarii la articolul precedent.
http://www.startupcafe.ro/stiri-finantari-20711886-pana-55-000-euro-ajutor-stat-pentru-fabricute-imm-descarca-proiectul-procedura.htm
Este suficient ?
@ intrusul
Pentru ce să fie suficient?
Pentru fabricute
@ intrusul
Nu cred ca trebuiau împărțite „ajutoare”. Indiferent de suma, nu va fi suficient. Mai bine le scuteau de impozite (pe profit, pe venit, taxe de mediu, etc).
Vedeți ce bine a funcționat scutirea de impozitul pe venit la programatori?
Banii publici – ProTV: „Flori, arbusti, copaci, banci, cosuri de gunoi, leagane si tobogane. De toate au cumparat cele 7 primarii din Bucuresti care au scos astfel din buzunarele noastre cam 600 de miloane de euro.
Curtea de Conturi a verificat contract cu contract fiecare investitie facuta intre 2011 si 2014 iar surprizele nu s-au lasat mult asteptate.
Un fir de trandafir plantat in parcuri sau alte spatii verzi costa initial 5 lei si jumatate, insa unele primarii au reusit sa plateasca, prin intermediari, nu mai putin de 76 de lei pentru o floare ceea ce inseamna de 14 ori mai mult.
Firul de crizantema este si el nepretuit. Iata cum, un fir de crizantema care costa 12 lei , era achizitionat de la o firma intermediara cu 310 lei, adica de 25 de ori mai mult.”
Hotnews – ieri, 9 ianuarie:
Ce ciudat! La începutul săptămânii trecute am început să citesc și eu varianta în română (on-line). Impulsul de a o citi a fost dat de o emisiune Viasat despre „Protocoalele Înțelepților Sionului”, care povestea cum au fost create de Ohrana țaristă, pentru a fi ulterior preluate de naziști. Nu a mai ajuns la Putin și presupusul lui anti-semitism.
Doamne câți nebuni pe lumea asta… Singurii normali suntem noi cei care nu ne îndoim de normalitatea lumii în care trăim.
Să vezi când se vor trezi şi americanii din dulcele somn, care a dus la bancul cu elefantul (America) dus de nas de şoricel (Israel), până pe marginea prăpastiei ….
Mein Kampf demonstrează fără putere de tăgadă co Germania era sufocată economic şi financiar de evrei, situaţie în care afirma că se va afla şi America peste ceva ani !
Acuma, nu mă aştept ca unul ca tine să creadă aşa ceva . 😆
Nvidia explains its supercomputer for cars – CES 2016: „Humans [driving the car] are the least reliable part of the car”.
Și noile display-uri și televizoare de la LG.
Contracte cu statul ??? Ha, ha,e prea mare hazul, merita o pauza de 2 min de la abstinenta de blogareala pe care mi-am impus-o in ultimele luni. Doar cat sa-ti reamintesc ce bine le mai ziceai tu, bibicule, la adresa „amaratilor” care traiesc (si) din contracte cu statul, bla, bla, bla . Ntzzz… Cica numai boii nu se razgandesc, asa ca toata treaba este in cele din urma doar de bine.
La multi ani !
La mulți ani pierre! Măcar mie îmi pare rău. Și nici bani nu am făcut din contractul cu pricina. Însă nici nu ne-a lăsat inima să nu participăm la o licitație la care chiar ne pricepem. Financiar ieșeam mai bine dacă am fi lucrat în afara țării, ca de obicei. Patriotism tâmpit. 🙂
Oricum, mă bucur că ai trecut pe aici. Tu ce mai faci? Sănătos, voinic?
@pierre
contractele cu statul, daca se desfasoara transparent si prin licitatie publica nu sunt in nici un fel problema, ca tot se stresa mai demult Porthos pe tema asta. Stiu ca am lucrat la o firma din domeniu.
Si se poate ajunge la transparenta asta si in Romania. Mai ales acum, datorita DNA.
@ mac gregor
Recunosc că eu nu am crezut în „lupta anticorupție”. Însă pare că un oarecare succes a avut. Dacă nu aș fi văzut cu ochii mei, nu aș fi crezut.
Va spuneam inca de pe vremea lui Boc ca s-a terminat epoca haiduciei cand contractele erau distribuite pe linie de partid. Asta nu inseamna ca nu se mai fura, asta inseamna ca s-au nascocit metode mai elaborate, mai subtile de a smecheri licitatiile , care necesita ceva imaginatie din partea gulerelor albe. Treaba se potriveste de cand se scrie contractul si se face fisa de date, respectiv caietul de sarcini , asa incat desi formal licitatiile sunt ireprosabile procedural, de regula castiga cine trebuie. Partea buna este ca deranjul se merita doar la tunuri de calibru mare, asa incat la restul licitatiilor obisnuite, lupta e pe bune si mai mananca ceva si gura „amaratului „.
Gata, v-am salutat.
Daca va intereseaza :
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20624950-exclusiv-cum-fura-legal-marturie-din-interiorul-sistemului.htm
@ pierre
Da, am văzut știrea. Chiar ne întrebam atunci dacă e vorba de Ghiță, UTI, Siveco sau alt „mare” grup de companii.
Apropo de Ghiță, pare că e relativ invulnerabil. Poate doar călcâiul să-l deranjeze un pic.
O seară plăcută!
Porthos, ca sa intelegi unde e problema: io am aflat cu surprindere ca Fenechiu inainte sa intre in politica ar fi fost cica un intreprinzator cu reale calitati, se zbatea pentru un ban, reusea chestii. Per ansamblu, munca lui aducea un plus societatii.
Problema e ca statul era foarte corupt. Cand a intrat in politica, i-au explicat colegii liberali: ba nene, nu mai fii prost sa muncesti. Acum esti statul. E mult mai usor sa iei niste transformatoare ruginite. le vopsesti si ti le vinzi tot tie, ca si cum ar fi noi.
Practic, a devenit o mare forta de devalizare a societatii. Asta e marea mea problema cu fostul PNL, accepta coruptia. Si din cauza asta antreprenorii, oamenii de afaceri, etc, care intrau in el erau practic absorbiti din partea privata, la partea statului. Mai intai partasi, si dupa aia captivi, ca dupa cateva smecherii ilegale ajung dosare la partenerii politici. De ce sa mai muncesti?
PNL n-ar fi fost in veci un partid care sa creasca puterea economiei private, de fapt o eroda trecand antreprenori in tabara statului. Era o smecherie de PR. Credinta in PNL s-a nascut talent si ar fi murit speranta.
Singura solutie este sa se curete coruptia de la stat.
Și PDL-ul, ca și PSD-ul funcționau la fel. Întrebarea este cu ce le mai înlocuim? CU UDMR-ul? Nici ăștia nu se simt prea bine. Cheresteaua dăunează grav sănătății.
nu le inlocuim. Nu neaparat. Curatam statul. Pur si simplu sa nu te mai poti imbogati vopsind transformatoare de la groapa de gunoi. „Mai munceste dracu si fa ceva util”, o sa ne fie mai bine per ansamblu la toti. Ca altfel ajungem ca-n Teleorman; o masa enorma de saraci, cativa smecheri care nu fac nimic util, tot asa la infinit.
Sunteți pasionați de muzica HI-FI? Acum câteva zile am decis să-mi schimb vechile boxe cu o pereche de boxe Canton GLE496. Sunet decent, entry-level în gama HI-FI, la un preț rezonabil, sub 3000 RON.
Mai rămânea să-mi găsesc și un amplificator și un network player decent. Cineva mi-a recomandat setul Denon de mai jos.
Am avut un pic de baftă, pentru că atunci când am sunat la firma importatoare, cel ce se ocupă de Denon, mi-a spus că nu au decât modelul negru, deși eu îmi doream varianta „Silver”.
Așa că mi-a recomandat device-ul de mai jos. Preț tot sub 3000 RON. Yamaha R-N602, network player și receiver (amplif + radio) într-o singură cutie. Lipsește CD-player-ul, dar cine mai folosește astăzi CD-uri? Apple Music cu al său ALAC are cel puțin aceeași calitate.
Wifi, Airplay, Spotify, Jukebox, Bluetooth. Plus MusicCast-ul de la Yamaha. Răspuns în frecvență de la 40 Hz la 20 kHz, cu 0.04% THD. Putere peste 100W per canal (boxele sunt pe 4 ohmi). Suficient cât să sparg geamurile, fără ca sunetul să fie distorsionat.
Îmi cer scuze că pare că m-a angajat Yamaha, dar sunt foarte încântat de jucărie.