Ploaia de bani gratuiți

În ultimele săptămâni am avut mai multe întâlniri cu diverse IFN-uri (Instituții Financiare Non-bancare) de creditare decât în precedenții zece ani. Ușor șocant. Zeci de mici companii încearcă să muște din cota de piață a giganților bancari. Deocamdată „mușcatul” seamănă mai degrabă cu ciugulitul firimiturilor de către vrăbii la un fast-food.

Dacă o bancă de retail din top 5 are un buget de creditare de peste un miliard de euro pentru persoane fizice și aproximativ încă pe atât pentru PFA, micro, SME și „large corporate”, un astfel de IFN leșină de fericire dacă depășește 10 milioane de euro anual. Mă refer firește la amatori, pentru că IFN-urile băncilor sunt și ele în zona sutelor de milioane de euro. Și tot acolo sunt și restul băncilor din top 10.

Una peste alta, o adevărată cascadă de bani se revarsă peste doritorii de credite. Iar tâmpeniile făcute de dragul nostru Parlament (ex. Legea dării în plată) seamănă cu bolovanii ce par a sta în calea șuvoiului doar pentru a fi luate la vale și înecate de torentul generat de ploaia de bani tipăriți de ECB pentru a acoperi găurile făcute de PIGS.

Pare că Mario Draghi s-a transformat în Nicholas Flamel, a descoperit formula minune a pietrei filozofale și acum transformă totul în aur.

Cam la fel a fost în 2007-2008. Cifrele de atunci erau chiar și mai mari (uneori duble), însă declanșarea crizei „subprime” (creditele de tip „prima casă”, acordate celor care nu se califică altfel, prin „garantarea” lor de către stat) a secat cvasi-instantaneu șuvoiul de bani. Iar cei care s-au avântat prea curajos, s-au trezit precum peștii pe uscat zbătându-se să supraviețuiască până la următoarea băltoacă, doar pentru a-și da duhul înecați în noroiul datoriilor.

Întrebarea care mă bântuie acum este „cum se va sfârși de data asta?”. Vom reuși un „soft-landing” (vorba guvernatorului BNR) precum la precedenta criză, fără falimente bancare și fără deponenți sinucigași sau va urma un dezastru de dimensiuni mai ample decât în 2008?

De altfel și „soft landing”-ul înseamnă de fapt că marea de bani nou tipăriți a erodat din valoarea economiilor fraierilor care au fost prudenți și au făcut depozite. Deși încă nu ne dăm seama, valoarea dolarului și a euro a ajuns doar o fracțiune din valoarea de acum 10 de ani. Doar „întărirea” parțială a francului elvețian și creșterea prețului aurului ne arată ce s-a întâmplat cu adevărat în economie.

În ce mă privește, deși pare că economia „duduie” și lucrăm mai mult ca niciodată, am un sentiment că de fapt gonim tot mai repede către o curbă în ac de păr pe marginea unei prăpăstii. Și îmi vine să trag pe dreapta și să mă pensionez, obosit de toți zăpăciții care mă depășesc în trombă pe care-i revăd după câteva minute într-o tandră îmbrățișare cu copacii de pe marginea drumului sau întinși cu roțile în sus pe iarbă.

Recunosc că ăsta-i semn că am îmbătrânit. Și probabil că ar fi momentul să las locul liber cuiva mai tânăr decât mine.