Zilele trecute am primit un filmulet pe mail: “Povestea apei imbuteliate”. Vi-l transmit aici:
Acesta este genul de film-poveste care te face in general sa devii “verde”, “anticorporatist”, etc, fara sa stii exact de ce, doar din impuls. De ce spun “fara sa stii exact de ce?” Pentru ca atunci cand le supui unei analize adevarate, se dovedeste ca dincolo de atractivitatea discursului, ele produc pseudosolutii, de cele mai multe ori pentru ca ataca pseudoprobleme.
Poate ca intr-adevar, consumatorul nu ia intotdeauna cele mai bune decizii in ceea ce-l priveste. A cumpara tigari, alcool, mancare semipreparata sau conservata, apa imbuteliata chiar, nu or fi cele mai bune exemple de comportament matur, inteligent sau sanatos. Dar daca pornim aceasta discutie, nu o vom mai opri niciodata, intrucat ea are atatea variante cate persoane sunt incluse in ea. Acest filmulet insa nu despre aceasta vorbeste, ci despre crearea falselor necesitati de catre corporatii, respectiv cauzarea unor nevoi de consum care, in absenta actiunii tintite a corporatiilor, nu ar fi existat. In speta, obiceiul de a bea apa plata imbuteliata.
In primul rand, sa remarcam ca premisele de la care pleaca autoarea sunt doar partial adevarate: obiceiul de a bea apa imbuteliata este mult mai vechi de anii 70, cel putin in Europa. Dar nu numai. Trec insa peste aceasta, nu este cel mai relevant aspect. In al doilea rand, poate ca punctul de plecare al raspandirii acestui obicei este si credinta ca apa potabila din retea nu este intotdeauna potabila, dar mai curand reprezinta un stil de viata. Oricum, aspectul nepotabilitatii este o realitate in multe zone ale globului, nu neaparat cele mai inapoiate. Intr-o lume in care agricultura este incarcata de pesticide, iar activitatile industriale cresc incontinuu, apa este poate resursa cea mai critica si solicitata. In plus, multe persoane cred ca apa din izvoare naturale este superioara, sub aspectul compozitiei chimice, celei livrate la robinet. Desigur, apa de la robinet poate fi, intr-adevar, cel putin la fel de buna ca multe din apele imbuteliate si vandute la preturi frumusele, dar acesta reprezinta un aspect secundar, atata timp cat accesul la o astfel de sursa este liber si totul se reduce la alegere. Iar influenta asupra acestei alegeri nu se produce intr-un singur sens, orice ar spune autoarea. De aceea nici nu ma simt in vreun fel deranjat de atitudinea ei militanta contra producatorilor de apa imbuteliata, pe care ii considera vinovati de a fi umplut planeta de PET uri prost reciclate/reciclabile. Dar asta nu ar trebui sa o indreptateasca sa considere totul doar o uriasa teorie a conspiratiei, mai ales ca nu incearca vreo demonstratie serioasa in acest sens. Poate ca intr-adevar reclamele pentru apa imbuteliata exagereaza uneori, dar asta fac in general toate reclamele. De aici, pana la a afirma ca imbutaliatorii au creat o falsa psihoza la consumatori este totusi un drum lung, parcurs in acest caz la viteza maxima.
La prima vedere, tot ce spune doamna din film, este aceea ca, in ultimii 40 de ani, consumatorii s-au lasat atrasi intr-o capcana de catre producatorii de bauturi nealcoolice, disperati ca nu mai aveau unde creste, si au inventat o piata, cea a apei imbuteliate. Urmeaza apoi demonstratia, foarte pe scurt, a faptului ca acest produs nu a satisfacut o necesitate reala, ci una artificial creata. Nu poti sa nu fii cucerit de logica aparenta a acestui discurs: de ce naiba bem de fapt apa pe bani, cand o avem, (aproape), gratis? Fara indoiala ca am fost prostiti.
Nu am de gand aici sa fac demonstratia inversa, cred pur si simplu ca fiecare trebuie sa decida pentru el. Dar vreau sa atrag atentia asupra unor chestiuni pe care doamna cu pricina le traverseaza cu aplomb, propunandu-le ca axiome sau principii apriorice.
In primul rand, vorbeste de un anume drept fundamental, acela de a avea apa potabila la dispozitie. Ce inseamna de fapt asta, nu ne spune, asa ca o sa incerc sa explic ce cred eu: dreptul fundamental de a avea acces la o retea de aductiune a apei, destinata consumului. Altfel nu pot formula prezumtia acelui drept de care face vorbire autoarea, si care sa aiba o oarecare relevanta, in context. Dar exista oare un astfel de drept, cu adevarat? Fara indoiala, una dintre caracteristicile comunitatilor dezvoltate este posibilitatea cuplarii locuintelor la retele de apa si canal, dar aceasta este o consecinta a extinderii unui mod de viata si nu un drept material prezumat. De fapt, vorbim mai curand de o obligatie, daca ne gandim ca autorizatia de constructie este conditionata, in multe cazuri, de posibilitatea cuplarii la o retea de apa/canal.
In al doilea rand, acest asa zis drept nu inseamna altceva decat un serviciu oferit catre clienti, contra cost. Chestiunea este cat de transparente sunt aceste costuri. Chiar si autoarea recunoaste, in mod involuntar, ca plateste prea putin pentru apa de la robinet, atunci cand scoate in evidenta o subfinantare cronica de 24 miliarde(sic!), a retelei de apa publica, prezum eu ca la nivelul USA si nu al statului Ohio. Ce s-ar intampla daca pretul apei la robinet ar creste, pentru a acoperi acest deficit? In primul rand, perceptia de “aproape gratis”, s-ar modifica. Ar ajunge in situatia in care am ajuns eu acasa, cand ma uit la factura de apa si nu imi vine sa cred. Si incep sa percep situatia mea de client al retelei de apa nu ca pe un drept, ci ca pe o corvoada. Alternative? Zero. Asta este de fapt lucrul de care ma plang, si atunci ma enerveaza cand cineva incearca sa-mi explice ca trebuie sa port o lupta planetara cu imbuteliatorii de apa plata, catre care nu ma obliga nimeni si nimic sa ma indrept, in conditiile in care sunt legat ombilical de un furnizor ale carei facturi nu pot sa le evit decat in situatia in care m-as decide, de exemplu, sa ma spal cu Bucovina pe cap. Sau sa strang apa de ploaie. Intre timp, unii dintre vecinii mei o fac, dealtfel.
Sa nu fiu inteles gresit. Orice indemn cu privire la un comportament rational il gasesc de folos, si sa bei in Cleveland apa mai proasta din Fiji, nu pare un reper al rezonabilitatii. Dar poti oricand spune „nu” unei astfel de propuneri – apa imbuteliata – si asta este cel mai important lucru de remarcat si ceea ce lasa oarecum fara obiect atacul la baioneta al distinsei doamne din filmul pe care vi l-am prezentat. Dar atata timp cat alegi sa spui „da”, ar trebui, de asemeni, sa o poti face. Pentru ca totusi nu este nimic mai rational si omenesc decat libertatea alegerii, in cele din urma.
Ce ma fac eu insa cu Compania Apa?
Eu am devenit dependent de aparatul de apă rece/caldă „La Fântâna”. Dacă plec în vacanță pentru o perioadă mai lungă de timp, e primul lucru căruia îi simt lipsa. Cred că sunt reclama perfectă pentru companiile de îmbuteliat apă.
Iar faptul că oricând mai sunt cel puțin 2-3 jucători importanți cu care aș putea să înlocuiesc furnizorul actual, îmi dă o stare foarte plăcută.
Întrebarea ta de final e foarte interesantă. Oare ce ar fi dacă am încerca să avem un pic de concurență pentru monopolurile utilităților (apă, gaze, energie). Așa cum s-a întâmplat la telefon, TV și internet.
PS: Pe mine chiar m-a enervat filmulețul. De curiozitate l-am văzut înainte să-ți citesc comentariul. Subscriu la cele spuse de tine. Apropo, nu era mai bine dacă ne lăsai pe noi să găsim problemele evidente (aiureala cu dreptul fundamental de a bea apa curată, deficitul imens de 24 miliarde $, faptul că vorbim de monopoluri) ? Așa, îmi e prea lene să găsesc alte probleme, mai subtile și sunt nevoit să subscriu doar la ceea ce ai spus tu.
iti inteleg lenea, e zi libera. Dar poate te mobilizezi un pic… 🙂
Tu vrei să mă enervezi? Cine avea chef de o zi liberă? Rusaliile? Nici nu auzisem de ziua asta până nu au declarat-o sărbătoare legală.
Ce-ar fi să declare prin lege cu luna august e „luna concediilor” și să o declare liberă. Sau mai bine toată vara. Îi zicem „vacanța de vară”.
Am căutat să văd cine a fost idiotul care a avut ideea. Traian Băsescu, omul de „dreapta”, vedea-l-aș suspendat. Și tot el a fost și cu ideea de a da liber de Sf. Marie. M-a enervat mai rău ca Ion Iliescu.
Urmează taxa pe apa de ploaie.
Nu se poate să nu ştiţi că există deja… se numeşte taxa pe ape pluviale…
@ d’Artagnan
Sau taxa pe glume. Ai încurcat-o. Iar dacă nu e unică și se plătește proporțional ești falit.
Nu mai ştiu, Remeş vroia taxa pe scaune la restaurante?
Vreau să zic că nu este de glumă cu bugetul ţării, e tot mai ciuruit. Vor trebui să-l peticicească şi o să inventeze tot felul de taxe. Deoarece, nu-i aşa, lupta cu evaziunea fiscală, care era panaceul economiei în Opoziţie, s-a răsuflat cum au ajuns la Putere. Au zis că dacă pedelacheii nu mai fură o să fie bani în prostie…să înţeleg ori că a fost o minciună politică ori că sunt atât de proşti încât PDLul îi fură şi din Opoziţie.
@ athos
De același autor (autoare) – „Povestea lucrurilor”
@ d’Artagnan
Ai observat că am pus varianta cu subtitrări în română? Special pentru cei din cătunul ăla de care vorbeai tu. Crezi că se vor obosi să-l vadă? Și eventual să-l comenteze?
Și am modificat și clipul din articol, ca să aibă subtitrări în română. Tot pentru cei de care povesteai.
@ d’Artagnan
Dacă mai cresc taxele, eu și mulți alții vom pleca. Deja îmi fac calculele cu Elveția sau Germania. Se va întâmpla și aici precum în Grecia. Vor rămâne doar bugetivorii și cei care nu pot pleca. Îmi pare rău de ultimii, dar poate că se vor gândi de mai multe ori înainte să voteze populiști.
Mai există o variantă, să reducă bugetivorii. Ai citit pe blogul AN cearta pe tema metodei lui Jack Welch? Dai afară în fiecare an pe cei mai slabi 10% și îi recompensezi pe primii (10% sau 20%). Dacă un manager nu este în stare să identifice care sunt cei mai slabi 10% înseamnă că este el incompetent și trebuie dat afară. După trei ani, lucrurile se modifică substanțial.
Însă mă îndoiesc că Victor Ponta are bilele suficient de tari să facă așa ceva bugetivorilor. Din fericire pentru noi, globalizarea oferă întotdeauna alternative celor capabili. Și duce la dispariția bizonilor.
Singura soluție rămasă etatiștilor este ridicarea barierelor comerciale și eventual închiderea granițelor. Nu l-ai auzit pe Draghi Puturosity, dorucoarna, sau pe alții ca ei, venind cu astfel de „soluții”? Partea bună că odată aplicate, astfel de soluții duc la auto-sufocare așa cum au constatat pe pielea (națiunilor) lor, Castro sau Kim Jong-un (fiul lui Kim Jong-il, nepotul lui Kim Ir-sen).
Mi-a luat ceva timp sa reactionez pentru ca am vrut sa vad filme mai intai. Pe mine m-au plictisit amandoua si nu m-au facut nici fan al „statului care ar trebui sa ne apere de toate rele”, dar nici al apei imbuteliate cu orice chip. Un pic de adevar e in toate. Legile marketingului se aplica peste tot. Pana la urma e alegerea noastra si cum nu imi place ca cineva sa imi vanda produsul sau cu orice chip, nu imi place nici presiunea doamnei din film pentru a ma convinge sa fac ceea ce crede ea ca e bine sa fac,
Oricum, ceea ce ma face pe mine sa cumpar permenent apa este lipsa increderii ca apa de la robinet e corect filtrata (dar apropos, apa de la robinet nu este furnizata, cel putin in Bucuresti, tot de o corporatie?; nu cumva serviciul de furnizare a apei este concesionat?). Si atunci cand cumpar, obisnuiesc sa ma uit pe eticheta sa vad ph, Ca, Mg etc. Iar acum a mai aparut o psihoza – cea a nitritilor.
In tarile mai de la vest, dar nu asa de la vest ca doamna din film, nu mi s-a parut ca exista o psihoza a apei. In Franta, de exemplu, e o cutuma sa ti se serveasca o carafa de apa din partea casei in orice restaurant (si cred ca e apa de la robinet). Mai apoi nemtii, au rezolvat problema pet-urilor fara „taxa pe apa plata” – il platesti, il aduci la reciclat, iti iei banii inapoi.
Nu cred insa ca putem cumpara acest tip de taxa cu taxa pe fast food (si cand zic fast food nu zic salata manacata in picioare in 10 minute), ci mancare dovedita a fi nesanatoasa, care a contribuit in ultimii zeci de ani la cresterea numarului de bolnavi cardiovasculari sau de diabet. Atata vreme cat comunitatea cheltuie enorm de multi bani in tratatarea acestor bolnavi nu vad decat doua alternative: ori ca tratatementele lor sa fi suportate doar de ei (ceea ce cred ca i-ar ucide), fie recuperam o parte din cheltuieli din taxele impuse tot lor , pe parcursul vietii, taxand acest tip de alimentatie.
@ Observator
„Atâta vreme cât comunitatea cheltuie enorm de mulți bani în tratarea acestor bolnavi…” – nu comunitatea (societatea) îi cheltuie, ci asigurările de sănătate. Faptul că asigurările de sănătate sunt DEOCAMDATĂ tot un monopol de stat nu înseamnă că rezolvarea problemei trebuie făcută prin TAXE.
Există soluția, mult mai rațională, a eliminării monopolului în domeniul asigurărilor de sănătate. Mai departe, fiecare companie de asigurări este liberă să propună ce reguli dorește clienților (pacienților virtuali). Spre exemplu, cei care fumează, consumă alcool, zaharuri concentrate, sare sau grăsimi în mari cantități să aibă prețuri mai mari la subscripția lunară. Sau să-și suporte o parte din tratament.
Mai rămâne doar ca după ce statele au introdus folosirea obligatorie a centurilor de protecție, să legifereze și utilizarea obligatorie a prezervativelor.
@Porthos – solutia ta corespunde cu prima varainta enumerata de mine. Insa, fara a da acum valori exacte (promit ca revin dupa ce caut – gasisem undeva la un moment dat, dar nu imi aduc aminte exact unde – era un comunicat de la Eli Lilly – costurile directe si indirecte pentru diabet se ridicau numai in SUA la vreo 175 mld USD parca ), cheltuielile pentru tratamentul acestor boli sunt colosale si, din pacate, sunt pentru toata viata pacientului. Cheltuielile nu sunt doar plata medicilor, ci medicamentele (care sunt foarte scumpe), spitalizari, cercetare, studii.
Nu cred ca o persoana saraca sa poata sa-si acopere cheltuielile cu tratarea acestor boli de una singura (o persoana saraca va avea si o asigurare de sanatate mica).
Dar propunerea ta e o alternativa. Eu prefer taxa pe fast food. Pe mine nu ma afecteaza si, sper, ca pe langa fonduri pentru tratatarea acestor tipuri de boli, sa si educe.
Nu înțeleg. Care propunere? Propunerea mea era să ELIMINĂM MONOPOLUL DE STAT în asigurările de sănătate. Restul era treaba pieței libere. Nici nu mai trebuia să le aduc în discuție.
Nu înțeleg cum o nouă taxă va rezolva problema. De fapt va crea încă alte o mie de probleme:
– care sunt mâncărurile nesănătoase și care sunt cele sănătoase;
– cine stabilește acest lucru (atunci să te ții de comitete și „comiții”);
– pagubele economice introduse de această taxă (restaurante închise, șomeri).
Eu am o altă propunere: taxa pentru cei care propun taxe. Cum propune cineva o nouă taxă, trebui să plătească pagubele estimate celor afectați de taxa propusă. Sunt gata să mă apuc de calculat.
Ca si in acest caz, esential este sa poti alege, inclusiv cand este vorba de fast-food. Mi se pare extraordinar sa vad medici, nutritionisti, incercand sa explice efectele nefaste ale alimentatiei de tip fast-food, (multe calorii-putini nutrienti), dar mi se pare mizerabil sa vad politicieni incercand sa foloseasca asta, ca pe orice altceva, pentru a justifica taxe menite sa le asigure lor existenta. Pentru ca aceasta este esentialul – cand se opresc taxele, nu se opreste lumea, nu dispare bunastarea, (eventual falsa bunastare), dar este aproape sigur ca ar disparea politicienii. Sau ar deveni pe cale de disparitie. Iata un caz de extinctie pozitiva, as spune.
Porthos,
Un articol recent despre gazul de sist in The Economist.
Si comentariile sunt interesante.
http://www.economist.com/node/21556249
Excelentă perspectivă! Postează-l și lui Nea Titi să vedem ce zice. Îi scriu și eu ceva acum.
Te-ai uitat la filmulețele lui Annie Leonard? În „Povestea lucrurilor” spune la un moment dat că ea încă lucrează pe un computer cu tub catodic, vechi de 5 ani (min 14:23), în timp ce colega lucrează pe unul cu ecran plat, sugerând că nu-l schimbă doar din cauza uzurii morale.
În realitate nu ia în calcul, consumul de curent (esențial pentru o eco-ultra-ortodoxă), dar mult mai important, pierderea de productivitate (care însă este neimportantă pentru astfel de oameni).
Tu ce părere ai de ea?
Nici una; stiu prea putin despre ecologisti ca sa-mi dau cu parerea. Sa auzim si parerea lui blogideologic, dar roaga-l te rog sa traduca ce scrie in romaneste, si mai ales sa ramana la obiect.
@Porthos – Adica platesti – primesti de cat platesti. Inclusiv pentru boli cronice. Sau, cu cuvintele mele: „tratamentele lor sa fi suportate doar de ei (ceea ce cred ca i-ar ucide)”.
Cat despre cine decide care sunt mancarurile sanatoase si care nu, ei bine, eu am o prietena medic nutritonist (foarte bun medic, sa stii) si de fiecare cand i-am cerut sfatul a stiut sa ma indrume referitor la ce e sanatos si ce nu. Si nu m-a fortat, asa cum incearca doamna din film, sa-i accept opiniile, insa rezultatele i-au dat dreptate. Ti-o recomand pe doamna doctor, daca vrei.
Pierdere economica prin inchiderea restaurantelor? Accept aceasta observatie numai dupa ce aflam care a fost beneficiul (in cifre) adus economiei de deschiderea McDonald’s-urilor, KFC-urilor si a Dristor Kebab-urilor.
Si ok si cu taxare celui care propune taxe, numai in contrapartida cu taxarea si a acelora care se opun introducerii „taxelor de educare”, si nu prin platirea pagubelor „estimate”, ci prin platirea cheltuielilor comunitatii „dovedite” pentru repararea hibelor aduse de aceste comportamente vicioase.
Am pierdut un comentariu. Și muncisem o jumătate de oră la el. Pe scurt:
1. S-ar putea să ai surpriza ca McDonald să fie considerat „sănătos”, iar brânza de burduf în coajă de pin sau roșiile țăranilor nu. Așa cum se întâmplă cu laptele. E ușor să decizi personal. E nerealist să crezi că statul va decide ca și tine.
2. Nu înțeleg ce este „taxa de educare”. Și prohibiția își propunea să „educe”. În final au câștigat mafioții.
3. Nu cred că ai înțeles argumentul meu. Eu propuneam măsura eliminării monopolului, care ar rezolva automat problema (nu ar mai fi treaba statului).
@La ce costuri sunt pe aici la running water (in tara unde stau mai mult fizic), este aproape la fel de ieftin sa cumpar apa plata,
Am instalat un sistem de acumulare si filtrare a apei de ploaie si factura a scazut de la 70-80 de euro pe luna (da, da, nue o greseala-si asta acum trei ani) la 9-max 10 euro pe luna.
Eu sunt deja eco :))
@ isabel_allende
Îmi cer scuze, dar asta înseamnă că monopolurile (cum e cel de apă) au costuri absurde. E plăcut să vezi că piața creează natural o rezolvare la această problemă.
Probabil că statul (împreună cu Observator) se va gândi la o nouă taxă, taxa pe apa de ploaie. Dacă conține otrăvuri și va genera costuri pentru comunitate? Instalația ar trebui verificată periodic de un inspector (neapărat de stat) care să se asigure că este la aceleași nivel cu rețeaua publică de apă. Și va ajunge să coste tot atât sau mai mult.
@Da, compania de apa este gestionata de comunitatile locale-un sistem alambicat, dar tot de stat, cu costuri aberante. In ultimii 7 ani, costurile legate de tratarea si distributia apei au crecsut cu 50! la suta.
La faza cu apa de ploaie, deocamdata statul nu are ce sa faca : e treaba mea ce consum la mine pe proprietate, daca vreau sa ma otravesc sau nu. Dar consumul de apa de ploaie, in cazul meu, nu se refera la apa potabila, folosita la gatit si baut (desi beau doar apa plata, o marca fantuzeasca).
Consumul de apa de ploaie reciclata, in cazul meu, e legat de : masina de spalat, masina de spalat vase, baie si mai ales udatul gradinii -mare, ce-i drept(unde nu sunt nici macar legume, ci doar flori si arbusti).
Deci statul, in acest caz, nu are treaba cum folosesc eu apa de ploaie la mine pe proprietate.
Costurile de reciclare a apei uzate devin din ce in ce mai importante. Nu livrarea de apa este cea care costa, ci tratarea ei, pentru a fi deversata in emisari/ocean. De aceea, teoretic, daca folosesti apa de ploaie pentru scopuri casnice, dar apoi o livrezi la canal, nu scutesti furnizorul de apa/canal decat de 1/100 din cost, in vreme ce folosesti partea cea mai costitisitoare din serviciul sau.
Trebuie remarcat, de asemeni, in ciuda a ceea ce spune madam Ecologie, ca apele industriale sunt aproape exclusiv livrate nepoluate, (deja tratate), in canalizare, din cauza reglementarilor de mediu, incarcarea cea mai importanta a a statiilor de epurare fiind determinata de retelele casnice. Cel putin in Europa, (inclusiv Romania), asa stau lucrurile, exceptiile fiind in curs de eliminare.
@Nu stiu cum e cu costurile de tratare a apei de ploaie pe care o folosesc; sincer, nu m-a preocupat subiectul: este foarte posibil sa fie cum spui tu.
Insa, pe de alta parte, de ce ecologistii ne indeamna sa folosim in mod rationalizat apa, sa avem grija sa nu risipim , etc.?
In cazul meu, demersul a fost unul mercantilist, si mai putin ecologist. Poate nu scutesc furnizorul de prea multe costuri, dar imi scutesc buzunarul, fara insa a-i afecta pe cei din jur (nu poluez, nu consum in exces, etc).
@Sistemul pe care l-am instalat functioneaza peste tot, in afara de bucatarie: imi permite si switch on-adica sa trec intregral la sistemul de apa curenta, in cazul in care nu mai e apa de ploaie acumulata.
Asa ca statul nu are ce sa faca in acest caz :))
Insa este vorba de o investitie ale catei costuri (mai ales legate de mana de lucru) nu sunt mici (bine, nu sunt nici mari, dar trebuie sa dispui de suma respectiva.
Trebuie spus ceva.
Data viitoare când beţi un pahar de apă să vă amintiţi că ea a fost toaleta peştilor şi a altor vietăţi acvatice… 😀
Si nu numai, a fost si a celor terestre, inclusiv, si mai ales, oameni…
@ Radu
Așa cum am promis, postez calculația pentru un salariu brut SB = 6000 Ron. În esență Ghiță a avut dreptate spunând că cifra de 16.5% era un sub-total și nu ar fi trebui adunat cu celelalte taxe.
1. Taxele și contribuțiile salariatului sunt:
CAS1 = SB*10.5% = 630
CASS1 = SB*5.5% = 330
AjSmj1 = SB*0.5 = 30
DedPers = 0
Impozit = 16%*(SB-CAS1-CASS1-AjSmj1-DedPers)=802
Total contribuții salariat 1792 Ron
SalariuNet = SB-CAS1-CASS1-AjSmj1-Impozit = 4208 Ron
2. Contribuțiile suportate de firmă sunt:
CAS2 = SB*20.8% = 1248
CASS2 = SB*5.2% = 312
AjSmj2 = SB*0.5% = 30
FdAcc = SB*0.279% = 16.7
FdSan = SB*0.85% = 51
FdGSal = SB*0.25% = 15
Total contribuții firmă 1672.7 Ron
În concluzie, pentru un salariu brut de 6000 Ron, firma are cheltuieli de totale de 7672.7 Ron, iar salariatul încasează 4208 Ron (54.84% din acestea).
PS: Sper că nu am greșit la transcriere. Oricum am pus și formulele, iar calculele pot fi refăcute. Nu mai postez și calculul pentru un salariu brut de 1500 Ron.
Nu-i chiar asa de rau, in jur de 30% retineri. Nici pentru firme nu e chiar rau, un overhead tot in jur de 30%.
Cei de pe site-ul banipierduti.ro ar trebui ori sa scoata cerculetul cu 16,5% ori pe celelalte trei a caror suma e 16,5%. Asa cum e nu face decat sa induca in eroare !
Sume referitoare la angajat
Salariul brut
1500
Reţineri angajat
CAS individual 10.5 %
158
Şomaj 0.5 %
8
Asigurări de sănătate 5.5 %
83
Deducere personală funcţie de bază
190
Impozit pe salariu
170
Salariul net
1081
Sume referitoare la angajator
Reţineri angajator
CASS 5.2 %
78
Şomaj 0.5 %
8
CAS 20.8 %
312
FNUASS 0.85 %
13
Fond de risc si accidente 0.4 %*
6
Fond creanţe salariale 0.25 %
4
Prin urmare, pentru a ca salariatul sa fie platit cu 1081 RON
angajatorul cheltuieste 1921 RON.
@Porthos,
Intr-un comentariu mai sus, scoti floreta si, dintr-o fandare gresita, o intzepi pe Observator. Lasa floreta jos si, ca un gentleman perfect, du-te dupa un buchet de flori :))
Ai perfectă dreptate, m-am purtat ca un bizon. Din păcate ori de câte ori cineva zice de vreo taxă nouă, văd roșu. Însă nu era floretă ci un ac cu gămălie. Gata, nu mai zic nimic și plec după flori.
All- oarecum off-topic as vrea sa va supun atentiei următorul articol: http://m.zf.ro/special/cat-de-pregatiti-sunteti-sa-munciti-pana-la-adanci-batraneti-pentru-a-salva-economia-de-datorii-9710274.
De fapt, mă gândesc la declarația oficialului AIG. Si, pentru ca tot avem un subiect fierbinte cu schimbul de replici romano-ungar, cum comentati in acest context „nationalizarea” pensiilor obligatorii de către guvernul Orban?
E mult de spus. Pe scurt Orban a luat-o un pic razna în ceea ce privește băncile, pensiile, cursul de schimb. Rezultatele se văd în timp. Ce se simte deocamdată este că riscul de țară, măsurat de CDS a crescut vioi, ceea ce înseamnă dobânzi mari la împrumuturi, adică pierderi de miliarde de Euro anual. Prostia se plătește. Din păcate, nu plătește el ci contribuabilul maghiar.
Athos. Ocupatia de sacagiu (disparuta astazi la noi) este une foarte veche, inclusiv la noi. In ceea ce priveste libertatea de a alege, oare noi alegem complet liberi ori influentati de modele de credibilitate? Din acest punct de vedere, chiar daca afirmatiile autorilor filmului nu sunt toate in regula, mica lor contributie la realizarea unui echilibru in ceea ce priveste alegerea mi se pare demna de remarcat. In urmare, primiti felicitari pentru prezentarea filmului si punerea lui in discutie.
De acord cu dumneavoastra, punctul de vedere al autoarei are meritele sale, am si incercat cumva sa exprim asta.