Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Aspazia Cojocaru’

Mă gândeam zilele trecute la ce mă deranjează mai mult la România lui Băsescu, față de România din timpul lui Adrian Năstase. Inițial am vrut să zic „Justiția” reformată băsisto-macovist. Adică cu procurorii pe post de alfa și omega. Controlând CSM-ul și amenințându-i și intimidându-i pe judecătorii cei „răi”. Adică pe cei care nu înțeleg că dacă infractoru’ a fost trimis în judecată, lucrurile sunt clare. E vinovat. Și doar dacă judecătorul e corupt, infractoru’ scapă. Atunci trebuie arestat și judecătorul. Sau măcar trimis în judecată pentru luare de mită. Care mită? Găsim noi, procurorii. Uite judecătoarea de la ÎCCJ, soția judecătorului CEDO, chiar și-a făcut poză cu un avocat. E clar coruptă. Trebuie să fi primit ceva. E nevoie doar de o perchiziție. Și desigur trebuie ascultate convorbirile. Chiar dacă nu apare vreo dovadă clară, măcar le putem da la colegii „acoperiți” din presă să le scape „discret” într-un articol anti-corupție. Eventual facem și-o listă cu toți judecătorii arestați „preventiv” pentru corupție.

Ori îl rugăm și pe tovarășul Grecu de la Divertis să facă o scenetă cu arestarea a două judecătoare de către imparțialul, dar simpaticul procuror DNA. Era bun un actor precum Toma Caragiu în rolul procurorului, da’ asta-i viața. Înțelege publicul cine-i personajul pozitiv și cine-s cele două pițipoance șpăgare.

Ce facem dacă cumva Toni Grecu nu vrea? Păi cum să nu vrea? Nici Aspazia Cojocaru nu a vrut la început. Și nici Alexandrina Gătej. Însă până la urmă, toată lumea vrea. Doar au SEMNAT. Cu „Securitatea” Statului nu e de joacă. Un singur lucru e deranjant, că nu avem și noi o Siberie unde să-l trimitem pe Dinu Patricu, mama lui de mogul corupt și dușman al poporului.

Ce repede a rezolvat tovarășul Putin problema cu mogulii lui… Ori au cooperat ori au murit. La noi e complicat. Trebuie să-i convingi pe șpăgarii de judecători. Chiar și infractorii din Parlament vor să aibă un cuvânt de spus. Auzi, comisie de anchetă pentru perchiziție ilegală la judecătorul CEDO Bârsan. Sau mandate lipsă la interceptările telefonice. A înnebunit lumea!

Parcă văd că fac iar un referendum de demitere. Ce dracu, nu s-au învățat minte că pot să voteze până se plictisesc. Că tot nu se întâmplă nimic. Curtea Constituțională nu poate fi contrazisă. Ce altceva mai pot să facă? Să se strângă la poarta Cotroceniului? Mda… ar fi cam nașpa. Măcar să iau elicopterul până la…

Ptiu drace! M-am trezit. Adormisem cu capul pe tastatură și am visat că sunt STATUL. Urât vis. Coșmar de-a dreptul. Ce bine că-s nimeni. Un blogger oarecare.

Read Full Post »

Am prevazut, in articole precedente, deznodamantul aventurii referendumului pentru demiterea presedintelui. Referendumul a fost invalidat, Traian Basescu s-a intors la Cotroceni. Am avut dreptate in privinta cifrelor.Faptul ca Basescu se intoarce nu este o fericire pentru Romania, dar nici o mare catastrofa. Toata lumea se intoarce la linia de start. Dar faptul ca tentativa haiduceasca , nemotivata, amorala si infantila a USL-ului a esuat (si a esuat lamentabil) este un lucru bun. Daca pana acum, romanii au fost chemati de multe ori sa voteze dupa principiul „raului cel mai mic”, la referendumul din 29 iulie s-a votat (sau nu) dupa perceptia (fiecaruia) „raului cel mai mare”. O reusita a demiterii ar fi satisfacut interesele lui Voiculescu si i-ar fi asigurat lui Antonescu un somn linistit la Cotroceni in urmatorii cinci ani. Jalnica miza, periculoasa perspectiva.
USL-ul iese din acest nou asalt asupra fortificatiei basesciene zdrelit, zdrentuit si umilit. Au reusit desigur sa darame o parte din zidurile lui Basescu, aratand un presedinte foarte nepopular, dar nu au cucerit reduta. Primul efect este degringolada din interiorul USL-ului, unde a inceput deja miscarea browniana. „Unitatea de monolit” este greu pusa la incercare de pierderea bataliei. Victor Ponta a incasat o lovitura dura din partea partenerilor socialisti europeni. Limbajul diplomatic si gestul de curtoazie (acela prin care PSD este cel care cere mutarea congresului PES ce trebuia sa aiba loc la Bucuresti) nu poate ascunde iritarea socialistilor fata de Ponta si reticenta fata de PSD, in urma fortarii limitelor practicilor acceptabile democratic din partea concubinajului PNL-PSD. Intors acasa din Africa de Sud, Ponta va trebui sa faca fata contestarilor din interiorul partidului, si challenge-ului coabitarii cu Basescu. O regandire a raporturilor in interiorul USL este necesara in acest moment pentru a putea trece peste alegerile din toamna.De gat cu baronii locali, cu un „grup de la Cluj” din ce in ce mai putin dispus sa accepte orice compromis, si cu un plagiat inscriptionat pe frunte, Ponta va trebui sa faca adevarate acrobatii pentru a surmonta situatiile. Atitudinea PNL-ului si a „aripii Antonescu” nu-l ajuta. Discursurile de inspiratie vadimista, nationalismul exacerbat, pueril si anacronic din efemerul mandat de presedinte interimar, i-au pus lui Antonescu, si partial PNL-ului o eticheta dificil de purtat, mai ales pe plan extern. Fara o familie politica europeana la fel de puternica precum cea a popularilor sau a socialistilor, liberalii vor avea misiunea dificila de a evita o izolare politica, „respirand extern” din ce in ce mai mult prin plamanii europeni ai PSD-ului. In interiorul PNL, singurul partid organizat ca grup de grupuri si nu ca organizatie, contrastele se vad. Iesirea din sala a lui Tariceanu inconjurat de „liberalii sai”, dupa ce asigurase (totusi) cvorumul necesar, si declaratia „conforma”(cu atitudinea partidului) data formal si neconvingator dupa ce se citise decizia CCR, spun totul despre atmosfera din PNL. Declaratia lui Rus , care-l cataloga pe Stroe „un smecheras de doi bani”, nu face decat sa puna paie pe foc si sa tulbure apele.
Nu am vazut inca la Antena 3 urlete de disperare, plansete de ciuda si eventuale sinucideri „in direct”, dar postul respectiv tinde sa devina o hazna pentru rufele murdare ale unor judecatori de la CCR cum ar fi Asapzia Cojocaru, sau pentru accidentele de viata privata ale unor magistrati ca Vasilica Danilet. Dar l-am vazut pe „varanul” vehiculand ideea unei noi suspendari , de preferat in octombrie, si pe Ion Iliescu raspunzandu-i tafnos. Reluarea temei nu va face decat sa produca fracturi in USL.Singurul argument valabil si credibil , repetat de Antena 3 ad nauseam si agitat de USL-isti ca un stindard care teoretic le-ar apartine, este cifra de 7,4 milioane de alegatori. Dar singurul lucru care-l demonstreaza aceasta cifra este impopularitatea lui Basescu si ratarea unei mari sanse a presedintelui actual, care a reusit sa ajunga de la un sprijin popular imens la situatia de fata, fara a fi rezolvat multe din cele ce ar fi trebuit rezolvate. In rest, 7,4 milioane nu este (si) cifra alegatorilor USL de la toamna. Si cum guvernul USL-ist nu s-a preocupat deloc de situatiile grave economice si sociale romanesti, are toate sansele ca la alegerile din decembrie sa nu obtina 50%. Acest rezultat ar insemna si capat de drum pentru mariajul liberalo-socialist.USL-ul isi va inhiba pana la alegeri (aproape) orice disensiune interna, mergand pe inertia vehiculului comun pana la toamna. Dar un rezultat slab la alegeri (slab insemnand orice sub 55%) va determina implozia USL-ului.

Actorii politici majori ai „verii fierbinti”, par sa-si fi „pus piciorul in ghips”, convenabil, cu totii in acelasi timp. Traian Basescu tace (si bine face), desigur , are o nunta de pregatit. Victor Ponta a plecat probabil cu barca in Africa de Sud , si a trebuit sa porneasca cu 5 zile inainte de intalnirea socialistilor. Iar Crin Antonescu a plecat sa admire renascentismul italian. Saptamana in curs a fost una de respiro pentru toata lumea, lupta se va relua saptamana viitoare. Dar nu poti sa nu te intrebi, la capatul unei veri caniculare , plina de fumul rezidual al incendiului politic, ce a rezolvat acest episod, cine si ce a avut de castigat? Pana la urma, cui prodest?

Read Full Post »

Semnal puternic dat de Voiculescu (Antena 3) celor care mişcă în front. Mai ales că el este dublat de o luptă de orgolii între Gâdea, ce-şi merită numele, şi Aspazia Cojocaru.
Ordinul pe unitate este „Răscoliţi-i trecutul!”, ceva-ceva tot găsim. Şi, parcă din neant, a apărut o poveste sulfuroasă şi nebuloasă cu plagiate, condamnări, achitări şi rude cu bube mari în cap, taman înainte de după 1989…
Săraca dnă Aspazia, o s-o toace ca la malaxor. Oricum doamna în cauză are un psihic cam sensibil, o s-o aducă în pragul nebuniei. O să vadă că statutul de magistrat nu poate să o apere de forţele „bunului simţ”. Oamenii lucrează la mare fineţe, spun că oriunde în lume deciziile judecătorilor se dezbat, unde este problema, se întreabă ei cabotin? Păi problema e simplă, ei fac de fapt atac la persoană, răscolesc viaţa unui om pentru a găsi chestiuni compromiţătoare, pentru a tăvăli în noroi reputaţia individului care a mişcat în front, nici pe departe nu are treabă cu dezbaterea verdictului.
Se spune că presiunile se fac înainte, aşa că astea nu sunt propriu zis presiuni…Ba sunt.
Sunt presiuni de „după”, pe post de represiune, aşa cum se făcea în organele de presă ale PCR, şi sunt presiuni de „înainte”, pentru cei care asistă la măcel, pentru a lua aminte şi a păstra direcţia, pentru a „nu trăda” . Sunt pe post de lovituri preventive.
P.S. Privind furia celor de la USL contra „trădătoarei” Aspazia Cojocaru, ceilalţi judecători care au votat identic fiind consideraţi „de onoare”, pentru că, nu-i aşa , ei erau „oficial” duşmanul, te întrebi dacă vorbele politicienilor despre independenţa justiţiei nu sunt doar vorbe goale, de vreme ce toţi aşteaptă ca hotărârile CC să reflecte nominalizările politice.

Read Full Post »